Colaboram cu producatorul italian ZDS datorita calitatii deosebite a pompelor submersibile fabricate de acesta.

Pompe submersibile ZDS – O solutie completa

Livrare unitara si compacta, accesorii incluse, instalare rapida si economica, aceasta este solutia pe care o propunem noi prin livrarea electropompei intr-o cutie impreuna cu toate accesoriile electrice necesare instalarii, gata pregatita pentru montaj. In acest fel nu mai este necesara comandarea diferitelor piese la diversi producatori, lucru care elimina eventualele discutii asupra garantiei unitare a echipamentului. Produsul este usor de transportat, usor de depozitat, iar livrarea si instalarea este rapida (instructiuni de instalare).

Partea hidraulica

Fiecare componenta a unitatii hidraulice a fost proiectata in mod special. Ventilul de retinere foarte rezistent este fabricat din material termoplastic care suporta 600.000 de lovituri la o presiune de 37 bar (370 m coloana apa). Constructia speciala a partii hidraulice, fabricate din Noryl® , face ca pompa sa poata functiona in conditii grele de apa incarcata cu nisip (120g/m3). Pentru alegerea unei pompe consultati Catalogul Tehnic cu Lista de Preturi.

DRP [Dry Running Protector]

Este un sistem inovator de protectie cu comanda electronica, prin care se asigura protectia garantata a pompei submersibile impotriva functionarii fara apa. In cazul lipsei apei din foraj, DRP opreste pompa inainte ca aceasta sa ramana fara apa, si o porneste in mod automat in scurt timp dupa aparitia debitului de apa in foraj. In acest fel pornirea pompei este corelata cu debitul apei din foraj, realizându-se o eficienta optima in functionare. Fata de solutiile traditionale, acest sistem are avantajul ca nu necesita cabluri suplimentare, nu necesita senzori sau alte tablouri de automatizare. Dispozitivul DRP este fabricat si testat pentru a face posibila functionarea pompei submerisibile independent de lipsa apei, si asigura o functionare autonoma in conditiile deficitului de apa. Dispozitivul DRP este pregatit pentru utilizare, include cablul de conexiune si nu necesita accesorii suplimentare pentru instalare. Domeniul de functionare este permis la tensiune de 220V-240V si frecventa 50/60 Hz. DRP controleaza inductiv motoarele monofazate, cu o putere maxima de 1,1kw (9 Amperi). Aici puteti vizualiza functionarea protectiei la lipsa apa.